Aproape 1.500 de timișoreni, imunizati la Maratonul Vaccinării, în mai putin de 24 de ore

25.04.2021 - Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, sâmbătă, că la Maratonul Vaccinării, deschis pentru trei zile la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, s-au vaccinat 1.452 de persoane, din care 305, pe parcursul nopţii.
Sute de timişoreni au aşteptat, vineri după amiaza, să intre în spaţiul de vaccinare unde au fost amenajate 30 de fluxuri cu peste 500 de voluntari medici, asistenţi şi studenţi medicinişti, pregătiţi să administreze cele 10.000 de doze de ser Pfizer, care pot fi suplimentate, dacă va fi nevoie.
Iniţiatorul proiectului, şeful secţiei ATI din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, Dorel Săndesc, aprecia că Maratonul Vaccinării este un gest de solidaritate şi de responsabilitate.
Rata de infectare în judeţ şi în Timişoara au scăzut constant în ultimele trei săptămâni, ajungând la 2,72 în judeţ şi la 2,85 în Timişoara, iar numărul noilor contaminări cu SARS-CoV-2 a înregistrat cele mai scăzute valori, din toamnă.