04.05.2017- Pentru a o scoate acasă, este recomandată folosirea unei pensete. Încearcă să o prinzi cât mai aproape de partea unde este prinsă de piele pentru a-i smulge capul. Altfel, riști ca zona să se infecteze. Nu o apuca de corp pentru că riști ca sângele din interior să fie împins în corpul tău. După ce căpușa a fost scoasă, zona trebuie curățată cu apă caldă și săpun, sau cu un antiseptic de uz general.
„Ar trebui să o scoatem, să o scoatem în mod corect, dacă nu reușim noi ar trebui să ne adresăm unui medic sau unui serviciu de urgență,” recomandă specialistii in boli infecțioase.
Pasul doi: urmarea unui tratament cu antibiotice împotriva unei eventuale infecții cu borrelia, cunoscută și sub denumirea de boala Lyme.
„Lucrul acesta se întâmplă însă rar procentual, ar trebui să știm că în intervalul asta de timp ar trebui să facem și o profilaxie care se face cu antibiotic, bineînțeles prescris de medic care să reducă riscul de apariție al boreliozei,” spune medicii.
Boala poate fi transmisă doar de către capușele purtătoare ale virusului borrelia. Potrivit medicilor, în doar circa cinci cazuri dintr-o sută pacientul este infectat. Abia după mai multe săptămâni, virusul poate fi depistat în organism.
Medicii de boli infecțioase afirma: „Dacă într-o lună de zile nu s-a întâmplat nimic și dacă nu avem semnele care înseamnă o zonă roșie în jurul mușcăturii, dacă ea nu apare șansa să se dezvolte borelioza este relativ mică și nu ar trebui să ne gândim că peste nu știu cât timp vom avea dureri articulare sau manifestări în sfera neurologică vor fi legate de asta.”
În cazul în care în prima lună de la mșcătură pacientul se confruntă cu dureri de cap, febră sau frisoare trebuie să se prezinte de urgență la medic.