Avarie majoră în Capitală. Două sectoare au rămas Sâmbătă fără apă caldă și căldură

10.02.2020 - Două sectoare ale Capitalei au rămas fără apă caldă și căldură după o avarie survenită la rețeaua de termoficare vineri noapte. Primarul Gabriela Firea a acuzat, sâmbătă, un ”sabotaj” al Electrocentrale București (ELCEN), aflată în subordinea Guvernului PNL. ”S-a <<gresit>> cu 20 de grade mai mult la livrarea agentului termic”, afirmă Firea. Directorul Termoenergetica, Alexandru Burghiu, a susținut și el varianta unui sabotaj: ”Este anormal să se întâmple așa ceva”. De partea cealaltă, ELCEN spune că de vină este rețeaua de termoficare a Capitalei care se află în pragul colapsului și acuză Primaria Capitalei că nu a realizat lucrările necesare de remediere.
„Atac la siguranța cetățenilor! Sabotaj față de bucureșteni, din partea Elcen, instituție în subordinea Guvernului PNL. S-a “greșit” cu 20 de grade mai mult la livrarea agentului termic, astfel încât s-a produs o avarie foarte gravă. Vom depune plângere penală pentru sabotarea sistemului centralizat de termoficare, care reprezintă infrastructură critică și trebuie asigurată continuitatea, conform legii”, a scris pe pagina sa de Facebook Gabriela Firea.
”Nu credem în varianta unei erori tehnice. Diferența de temperatură este mult prea mare iar tehnicienii care au făcut manevrele știau că vor provoca o mare avarie. Acest sabotaj vine la două zile după ce ministrul PNL al economiei a declarat că lucrează la o lege prin care Primăriei Capitalei să i se interzică plata subvenției pentru agentul termic, cu excepția unui număr mic de persoane”, susține primarul general.
Directorul Termoenergetica, Alexandru Burghiu, a susținut și el, într-o intervenție telefonică la Digi 24, varianta unui sabotaj: ”Este anormal să se întâmple așa ceva, vorbim de oameni care lucrează de zeci de ani în sistem. O diferență atât de mare, de 20% nu este ceva întâmplător.” Burghiu a spus că avaria a fost parțial izolată, astfel încât doar 300 de blocuri din sectoarele 2 și 3 să fie afectate și că problema ar urma să fie rezolvată până diseară.
Compania Municipală Termoenergetică București (CMTEB) a anunțat că, în urmă unor manevre efectuate de CET SUD, aparținând ELCEN - entitate aflată în subordinea Ministerului Economiei, manevre ce au constat în modificarea debitului ce a determinat creștea bruscă a temperaturii agentului termic solicitat cu aproape 20 de grade - au fost înregistrate fluctuații de presiune în sistemul de termoficare, care au produs o avarie la rețeaua primară ce alimentează Sectoarele 2 și 3 din Municipiul București.”
ELCEN: „Rețeaua de termoficare este în colaps, iar Primăria cheltuie sute de milioane de lei pe târguri, festivaluri și iepurași”.