Avertisment al OMS: O nouă pandemie de gripă este inevitabilă

13.03.2019 - Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, membru în Comitetul Executiv al OMS, a explicat că epidemia este declarată doar la nivel național, în timp ce pandemia „afectează zone mari ale globului, ca în 2009 și 2010”. Atunci „un virus de origine animală, numit virus porcin, a ajuns să se transmită la om”, a adăugat el.
„În situația în care un astfel de virus provoacă numai îmbolnăviri umane, există riscul ca tulpina să fie foarte virulentă și să se înregistreze nu doar îmbolnăviri, ci și decese”, a subliniat Alexandru Rafila, precizând că nu se mai pune problema de victime extrem de numeroase, ca în cazul pandemiilor din 1918-1919.
„Pandemiile ulterioare au produs un număr de victime apreciabil. Dacă discutăm de AH1N1, în 2010 probabil a produs un milion de victime. Dacă o tulpină virulentă, de obicei de origine aviară, provoacă îmbolnăviri umane, riscul e evident. Consecințele nu sunt doar în plan medical, ci și în plan economic. Un număr mare de îmbolnăviri afectează viața normală a unei țări, serviciile sunt afectate și trebuie luate măsuri specifice”, a mai spus Rafila.
„OMS are un plan global de acţiune și fiecare țară trebuie să-l aplice național: trebuie să existe o pregătire a sistemelor naționale de supraveghere a gripei, a sistemului care asigură vaccinul sezonier, pentru că administrarea lui e un bun exemplu, care ne demonstrează cum ar trebui facute lucrurile când apare amenințarea unei pandemii, trebuie constituite stocuri, să existe agreement-uri între state, inclusiv cu companii farmaceutice, ca să existe acces la vaccin și la medicația antivirală. Vaccinul pentru prevenție, iar la gripa pandemică se face un vaccin pentru acea tulpină. Am făcut la fel în 2009”, a adăugat președintele Societăţii Române de Microbiologie.