15.04.2017- „Biletele de tren pentru elevi pot fi eliberate în baza carnetului de elev în care CNP-ul este menţionat de către instituţia de învăţământ sau de mână, de către titular sau de părinte. În cazul în care au certificatele de naştere la ei, casierele îi pot îndruma pentru completarea CNP în carnete”, informează CFR Călători.
Pentru evitarea neînţelegerilor care pot apărea la procurarea biletelor cu reducere 50% pentru elevi, CFR Călători precizează că aceştia vor prezenta la casele de bilete carnetele de elev vizate conform metodologiei stabilite prin HG 42/2017, cu menţionarea codului numeric personal (CNP). Codul numeric personal poate fi trecut atât de instituţia de învăţământ cât şi de mână, de către titular sau de părintele elevului.
Conform HG 42/2017, legitimaţiile de călătorie cu reducere pentru elevi se emit în baza CNP, acesta fiind necesar şi pentru decontare.
Precizările CFR vin în contextul în care în aceste zile fluxul de pasageri a fost foarte mare.