06.03.2017- Biserica Catolică din România anunţă, într-o scrisoare deschisă semnată de cardinalul Lucian, preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România, că a luat act de proiectul de lege privind parteneriatele civile între persoane de acelaşi sex.„Dat fiind proiectul de lege mai sus amintit, episcopii catolici din România doresc să aducă la cunoştinţa forurilor abilitate şi a societăţii civile poziţia Bisericii Catolice faţă de viaţă şi căsătorie. Societatea are drept celulă de bază familia. Prin recunoaşterea oficială a instituţiei căsătoriei, societatea aduce o recunoaştere specială angajamentului asumat din dragoste, în mod liber şi responsabil, de către un bărbat şi o femeie, de a întemeia o familie, legându-şi vieţile într-o relaţie de fidelitate, stabilă, durabilă, în care se vor naşte şi vor fi educate noile generaţii”, se arată în scrisoarea deschisă.
Totodată, Biserica Catolică susţine că darul vieţii are un curs firesc, iar natura are legile sale înscrise în Creaţie.
„Biserica doreşte să amintească faptul că darul nepreţuit al vieţii are un curs firesc, iar natura are legile sale înscrise în Creaţie. Această recunoaştere din partea societăţii este legată de faptul că familia, astfel definită, aduce un serviciu de cea mai mare importanţă binelui comun, asigurând supravieţuirea biologică şi culturală a comunităţii. Recunoaşterea din partea societăţii a instituţiei familiei nu reprezintă, aşadar, o simplă oficializare a unei relaţii private între persoane”, potrivit reprezentanţilor Bisericii Catolice din România.