București: Primele țevi schimbate dintr-o rețea de termoficare învechită. În acest an se înlocuiesc 5% dintre ele

11.02.2021 - Rețeaua de termoficare din Capitală a intrat în reparații. Nu vor fi gata mai mult de 54 de kilometri în acest an, care înseamnă foarte puțin, 5% din rețeaua veche și cârpită. E un început bun, cred specialiștii din energie și o veste mare pentru bucureștenii din cartierele în care se fac aceste modernizări. Deocamdată stau în frig și cu apă mai mult rece la robinete.
Rețeaua prin care ajung în casele bucurestenilor apă caldă și căldură e una dintre cele mai extinse din lume. Vorbim despre 950 de kilometri de reţea primară și aproximtiv 2.900 km de reţea secundară. Țevile sunt vechi de zeci de ani, astfel că defecțiunile sunt aproape zilnice. Iar bucureștenii se plâng tot mai des că apa caldă lipsește, iar caloriferele rămân reci și iarna. Soluția este un program agresiv de modernizare.
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: "Începem un tronson de 13 km aici, în zona Ferentari. Este unul din cele cinci tronsoane pe care ne propunem să le facem anul acesta. Tronsonul asta deservește Rahova - Ferentari - Sebastian, dacă acest tronson este bun, este posibil ca, prin intermediul lui, în momente de avarie, să duci agentul termic de la una din centrale în cartier".
Locuitorii din zonă sunt însă sceptici, mai ales că au trecut printr o iarnă grea.
Vor începe lucrări și în zonele Pantelimon, Colentina, Victoriei și Berceni. În total, 53 de kilometri. Primăria promite că vor fi gata toți anul acesta. Costurile se ridică la 300 de milioane de lei, bani publici. Pentru restul lucrărilor de anul viitor, Primăria va primi 300 de milioane de euro din surse europene.
Primăria are în plan ca toate investițiile în termoficare și infrastructură să fie făcute din credite și bani europeni.