21.10.2020 - Masca de protecție este obligatorie atât în spaţiile închise cât şi în cele deschise din București. Restaurantele, cafenelele, cinematografele, sălile de spectacole şi cele de jocuri de noroc sunt închise, iar școala a intrat în scenariul roșu.
Scenariul roșu pentru învățământ se dovedește cel mai greu de aplicat în Capitală, deşi era așteptat de aproape o săptămână.
Cursurile s-au suspendat și nu prea, iar pentru a corecta bâlbele a fost nevoie de două ședințe ale Comitetului municipal pentru situaţii de urgență.
Până la urmă, decizia a venit: se închid doar grădinițele, școlile şi liceele. Creșele şi universităţile nu.
Între timp, prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a devenit un personaj controversat, care a lăsat decizii în suspans sau, mai grav, a transmis ordine greșite.
Schimbarea lui este cerută inclusiv de la Cotroceni.