Căderea guvernului aduce un nou minim istoric pentru leu și prețuri mai mari

06.05.2026 - Criza politică o decontează fiecare dintre noi, direct în prețurile pe care le plătim de azi înainte pentru alimente și alte produse, dar și pentru servicii, de la abonamente de telefonie, până la carburanți, gaze, energie electrică. Dar și în dobânzile pentru împrumuturi.
Toate sunt influențate de cursul leu-euro, care a atins un nou maxim istoric. BNR a anunțat o cotație de peste 5 lei și 21 de bani pentru un euro. Pe piața interbancară, un euro s-a tranzacționat cu 5 lei și 28 de bani, chiar și cu 5 lei și 32 de bani. La fel la casele de schimb valutar.
Pe piața valutară din Capitală, un euro este cotat între 5 lei și 23 de bani și 5 lei și 30 de bani. Este un nou minim istoric ca urmare a crizei politice.
Bursa de valori a intrat pe roșu în momentul căderii Guvernului. Ulterior, cotațiile s-au mai temperat, iar scăderea a fost de 1%.
Un euro mai mare înseamnă însă prețuri mai mari la alimente, electrocasnice, energie, comunicații, chirii sau credite.
Nu doar bugetele de familie ale românilor sunt afectate, ci și afacerile lor. Patronii din confederația Concordia avertizează că o criză politică prelungită poate costa România peste 100 de miliarde de lei în cinci ani.
Deprecierea leului vine în contextul prețurilor mari și la carburanți. Lanțurile de benzinării au scumpit din nou combustibilii, benzina standard a trecut de 9 lei litrul, iar motorina obișnuită se apropie de 10 lei. BNR a anunțat zilele trecute și că rezervele valutare ale țării s-au diminuat cu peste 2,2 miliarde de euro, bani cu care Banca Centrală a încercat să mențină cursul de schimb.

sursa: TVR Info