Carnea, corelată cu aparitia diabetului de tip 2

02.11.2018 - Într-un articol publicat în Jurnalul American de Nutriţie Clinică, Joan Sabaté, medic în cadrul LLU și autor principal al studiului, a declarat că prin acest studiu cercetătorii au încercat să înţeleagă motivul pentru care consumul de ouă a fost de-a lungul timpului corelat cu riscul apariţiei diabetului de tip 2.
Sabaté și echipa sa au încercat să vadă dacă nu cumva în trecut experţii nu au reușit să diferenţieze efectele consumului de ouă de cele ale consumului de carne asupra riscului de apariţie a diabetului de tip 2. „Asocierea dintre ouă și apariţia diabetului s-ar fi putut datora consumului concomitent de ouă și carne, cum ar fi în cazul micului dejun tipic american”, a explicat Sabaté.
În cadrul studiului, cercetătorii au chestionat 55.000 de adulţi a căror stare de sănătate a fost monitorizată pe o perioadă medie de 5,3 ani. Niciunul dintre subiecţi nu a avut diabet atunci când a fost demarat studiul. La sfârșitul studiului, unii dintre participanţi s-au îmbolnăvit de diabet, iar la alţi participanţi s-a înregistrat un indice de masă excesiv de ridicat. Rezultatele au confirmat nu doar ipoteza iniţială a cercetătorilor de la Loma Linda care susţineau că un consum ridicat de carne este un factor de risc pentru T2D, dar și faptul că indicele de masă corporală ridicat este un factor de risc și mai mare pentru apariţia diabetului.
„Aportul de ouă nu a fost asociat cu riscul apariţiei diabetului de tip 2, cu excepţia cazului în care vegetarienii consumau cinci sau mai multe ouă pe săptămână”, a explicat Sabaté.
Potrivit cercetătorului, pentru reducerea riscului de apariţie a diabetului oamenii ar trebui să reducă numărul de kilograme în exces și să reducă sau să elimine de tot carnea din meniu. O altă recomandare ar fi reducerea numărului de ouă consumate săptămânal. Dar „prevenirea diabetului ar trebui să se concentreze în mod special asupra ţinerii sub control a greutăţii corporale și asupra eliminării cărnii”.