Carol al II-lea va fi reînhumat în Noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș

14.02.2019- La 66 de ani de la moartea sa, Carol al II-lea își va găsi odihna lângă fiul său, Regele Mihai. Osemintele lui Carol al II-lea vor fi mutate în Noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeş. Se întâmplă la 66 de ani de la moartea autoritarului Rege al României. Ceremonia religioasă va avea loc pe 9 martie.
Guvernul României a decis repatrierea osemintelor lui Carol al II-lea, abia în 2003, la 14 ani de la căderea comunismului. Regele Mihai nu l-a iertat niciodată pe tatăl său și nu a participat nici la înmormântare, nici la ceremonia de repatriere. În 2003, l-a reprezentat în Portugalia, Principele Radu.
Sicriul cu osemintele lui Carol al II-lea au stat până acum într-o criptă, pentru că nu mai era loc în Mănastirea Curtea de Argeș. Noua catedrală unde va fi reînhumat pe 9 martie a fost finalizată abia la moartea Reginei Ana. Familia Regală vrea să mute acolo și osemintele Reginei Mame-Elena din  Elveția și pe cele ale micuțului prinț Mircea, de la Bran.