Casa Memorială “Elie Wiesel” de la Sighetu Marmatiei își redeschide portile după restaurare

08.10.2022 - “În urma unui proces de reabilitare și restaurare, la 20 de ani de la inaugurare, casa memorială „Elie Wiesel” își deschide iarăși porțile. Noua expoziție conectează oamenii cu experiența trăită a Maramureșului evreiesc prin moștenirea Laureatului Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel”, anunță pe pagina sa de Facebook Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”.
“Pe lângă inaugurarea noii expoziții a casei memoriale „Elie Wiesel”, astăzi au avut loc, de asemenea, o conferință pe tema „Elie Wiesel și moștenirea evreiască” la Primăria Sighetu Marmației și o ceremonie de comemorare la Monumentul Holocaustului din Sighet”, se mai spune în comunicat.
Născut la 28 septembrie 1928 la Sighet, Elie Wiesel a fost deportat împreună cu familia sa în mai 1944 la Auschwitz după ocuparea Ungariei (care anexase în 1940 nordul Transilvaniei în care se afla și orașul Sighet) pe 15 martie 1944 de Germania nazistă, cu sprijinul autorităților maghiare . Imediat după sosire în lagăr, mama și sora sa mai mică au fost ucise în camerele de gazare, în timp ce Elie și tatăl său au fost selecționați pentru muncă forțată. În urma avansului Armatei Roșii înspre vest, naziștii au evacuat deținuții supraviețuitori de la Auschwitz spre lagărul de la Buchenwald, unde Elie a fost eliberat de Armata Statelor Unite.