08.06.2017- Primul raport de monitorizare privind comerţul online cu medicamente din surse necontrolate din România, lansat miercuri, evaluează situaţia actuală a comercializării ilegale pe internet a unor medicamente eliberate cu prescripţie medicală şi arată că cei mai expuşi riscurilor comerţului ilegal de medicamente sunt pacienţii cu cancer. Din 174 de produse monitorizate au fost identificate anunţuri de vânzare sau cumpărare pentru 41 dintre acestea, fiind centralizate 2.663 de anunţuri pentru aceste medicamente. Potrivit News.ro, peste 50% dintre anunţuri se refereau la produse folosite în tratamentul cancerului renal, de ficat, al tumorilor neuroendocrine ale pancreasului, al cancerului tiroidian sau al cancerului bronho-pulmonar fără celule mici.
Medicamentele aflate pe lista de discontinuităţi a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale reprezintă şi acestea o componentă importantă a comerţului online din surse necontrolate, potrivit raportului. Astfel, în procesul de monitorizare au fost incluse 219 produse din acea listă, obţinându-se rezultate pentru 36 de medicamente. Mai exact, raportul a identificat 628 de anunţuri de vânzare/cumpărare care vizau, printre altele, medicamente utilizate în tratarea mielomului multiplu sau a limfomului (334 de anunţuri), a disfuncţiei erectile (118) sau medicamente pentru prevenirea formării şi dezvoltării cheagurilor de sânge în interiorul vaselor sangvine (59).
Anunţuri de vânzare sau cumpărare au fost descoperite şi pentru medicamente aflate în Programul Naţional pentru Boli Rare sau pentru vaccinurile incluse în Programul Naţional de Vaccinare: s-au identificat 21 de anunţuri pentru medicamente destinate pacienţilor cu boli rare, respectiv 18 anunţuri ce vizau vaccinuri incluse în schema obligatorie de vaccinare.