
În contextul carantinei din primavară și al restricțiilor, au explodat căutările despre rețete, diverse tutoriale și „cum să…?” (cum să tund, de exemplu) și alte activități ce pot fi întreprinse în casă.
În ceea ce privește concediile, a fost un an atipic. Conform datelor obținute de five elements digital prin platforma Google Trends, se observă o explozie pe acest termen în a doua jumătate a lunii martie, ca urmare a primelor măsuri din starea de urgență. Totuși, se remarcă o scădere dramatică pe acest subiect, comparativ cu ultimii patru ani. În a doua jumătate a anului poate fi remarcat un interes în creștere pentru destinații exotice, cum ar fi Maldive, Zanzibar, dar nu lipsesc Egipt și Dubai.
