Ce efect are fericirea asupra corpului uman!

03.11.2024 - Oamenii de ştiinţă care au studiat efectul fericirii asupra corpului uman, au descoperit o legătură foarte strânsă între fericirea adevărată şi un sistem imunitar puternic. În studiul pe care l-au realizat, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, au identificat două tipuri de bază ale fericirii: fericirea hedonistă, cea care provine din satisfacţiile personale, cum ar fi obţinerea unui premiu, cumpărarea unei case, unei maşini, şi fericirea eudaimonică, cea care provine din atingerea unui scop nobil sau din găsirea sensului în viaţă. Cercetătorii au constatat că aceste două tipuri de fericire produc schimbări interne în corpul uman, la nivelul fiziologiei moleculare, notează spring.org.uk.
Studiul, condus de psihologul Barbara Fredrickson de la Universitatea North Carolina-Chapel Hill şi de Steven Cole, profesor de medicină la Universitatea California-Los Angeles, a măsurat activitatea unor gene-cheie în sistemul imunitar, folosind mostre de sânge de la 80 de persoane. Acestea au completat un chestionar, în care trebuiau să răspundă cum s-au simţit în cursul săptămânii trecute, care era starea sănătăţii lor şi dacă aveau vreunul din simptomele depresiei.
S-a constatat că fericirea eudaimonică era asociată cu un nivel de activitate genetică a sistemului imunitar mai ridicată şi o scădere a reacţiei antivirale, iar fericirea hedonistă, cu un nivel mai scăzut al activităţii genetice a sistemului imunitar şi al genelor antivirale. Prin urmare, chiar dacă ambele tipuri de fericire ne fac să ne simţim bine, prima este cea care are un impact pozitiv asupra sistemului genetic, pentru că este cea mai de durată şi cea care se bazează pe simţământul că viaţa are un ţel, are un sens.

sursa: semneletimpului.ro