03.01.2020 - 2020 a adus schimbări importante chiar din prima zi. Crește salariul minim și scăpam de supraaciza la carburanți. Astfel, salariul minim brut lunar se majorează la 2.230 de lei de la 2.080 de lei, cât a fost anul trecut.
Pentru cei cu studii superioare, salariul minim brut nu creste. Punctul de amendă, care ar fi trebuit să rămână la nivelul din 2019, va fi însă mai mare, cata vreme legea care prevede înghețarea valorii acestuia a fost atacată la Curtea Constituțională.
Eliminarea supraaccizei la benzină și motorină a ieftinit carburanții. Dar accizele au fost majorate și actualizate cu inflația, așa că o parte din reducerea tarifelor s-a pierdut.
Astfel, benzinăriile au deja preturi mai mici in medie cu 30 de bani. Țigările, in schimb, s-au scumpit din cauza că au crescut accizele.
Un pachet costă cu 40 de bani in plus. Tot de la 1 ianuarie, alocațiile pentru copii cresc cu rata medie a inflației.