Economia europeană are două mari probleme și multe altele mai mici. Dar cum cele mari au potențial de tsunami, primează în atenția presei și ar trebui să primeze și în atenția publicului, care după ultimii ani de criză nu ar trebui să își bazeze comportamentul de consumatori pe vise, optimism sau negare, ci pe realitățile economice, politice și sociale ale momentului.
Băncile italiene, în faliment
Sectorul bancar din Italia este în criză, a arătat un amplu material realizat de The Economist, care spune că de aici ni se va trage următoarea mare criză economică în Europa. Motivele sunt cât se poate de clare: băncile au strâns o cantitate impresionantă de credite neperformante, prin faptul că au acordat împrumuturi unor persoane cu o capacitate discutabilă de a le mai returna, scrie portalul de ştiri Business Insider.
Mai exact, se apreciază că pachetul total al acestor credite neperformante (NPL) ar fi de 360 de miliarde de euro. Prin urmare, riscul de default al băncilor italiene este destul de ridicat. Guvernul a intervenit târziu pentru a determina crearea fondului Atalante, un fond de salvare în care bănci, asiguratori și investitori au pus deoparte 5 miliarde euro, pentru salvarea băncilor mai slabe. Cu toate astea, valoarea fondului nu poate acoperi decât 1,4% din totatlul creditelor neperformante, scrieCapital.ro, deci total incapabil de a fi o soluție reală la problemele din Italia.
Una dintre aceste bănci este Monte dei Paschi di Siena – MPS – cea mai veche bancă din lume şi – poate cel mai important – banca aflată în centrul crizei italiene. În ultimii 10 ani, MPS a avut nevoie de recapitularizare de trei ori și a primit 16 miliarde de euro, capital de la investitori din sectoarele private, majoritatea alte bănci italiene. Luna trecută, MPS a fost singura bancă europeană care a picat testul de stres bancar. Tot această bancă este cea care a oferit unui cuplu un împrumut de 800.000 de euro, pentru achiziționarea unui hotel din Toscana. Exemplul, deși este din 2006, a ajuns faimos în presă, pentru că cei doi soți nu lucraseră niciodată în idustria hotelieră, ci unul fusese vânzător de pantofi, iar celălalt „lucrător municipal”. Banca a dat, practic, un împrumut imens cuiva care nu avea niciun fel de experienţă în afacerea pe care urma să o desfăşoare.
Întrebarea pe care și-o pun cei de la Foreign Policy este ce va face guvernul italian în această situație. Jurnaliștii aduc aminte că în 1893, când s-a descoperit că Banca Romana, una dintre băncile de stat care se ocupa cu emisiune de bancnote, era coruptă, a dus la schimbarea subită a guvernului de centru-stânga și o redecorare a peisajului politic. Este posibil să se întâmple același lucru și pentru guvernul lui Matteo Renzi, deja extrem de slăbit de lipsa de susținere. O schimbare acum ar ptuea însemna aducerea în prim plan a partidului populist de opoziția Mișcarea 5 Stele, care este acum cel mai popular partid din Italia și care a preluat deja guvernele locale din Roma și Torino. Dacă acest partid ar intra la guvernare, ar cere abandonarea monedei unice, scrie FP.
Pe de altă parte, guvernul nu prea are ce să facă. Ca răspuns la strategiile de salvare a băncilor aplicate în restul Europei la ultima criză, Uiunea Europeană a reformulat condițiile prin care băncile pot fi salvate, insistând ca oamenii de rând nu trebuie să plătească pentru incompetența sau corupția din bănci, ci plata ar trebuie să fie mai degrabă susținută de creditori și deținătorii de capital. Astfel, noile reguli care au intrat în vigoare de la începutul aecstui an, împiedică guvernul italian să salveze sectorul bancar. Tot ce poate face guvernul este să „organizeze o acțiune de salvare internațională, de la investitori privați, pe promisiunea că pe urma va urma creștere economică”.
Italia este a treia economie din Europa. Dar cu o datorie publică de 10 ori mai mare ca a Greciei, „este prea mare pentru a cădea și prea mare pentru a fi salvată”, este de părere economistul Nouriel Roubini. Veste și mai proastă este că nu vorbim doar despre o problemă italiană. Autoritatea bancară europeană a anunţat că există un sold record şi îngrijorător de credite neperformante. În perspectiva conservatoare, se estimează că băncile europene este nevoie de active totale de 470 miliarde euro. Un alt scenariu mai pesimist are estimări care ajung la 790 miliarde euro. „Cifrele vorbesc de la sine despre dezastrul din băncile europene, mari sau mici; italiene, germane sau franceze,” scrie RFI.
După Brexit!
Banca Angliei își revizuiește prognoza de creștere economică în scădere, după votul de părăsire a Uniunii Europene și după ce guvernatorul băncii, Mark Carney, a declarat că acest vot poate rezulta într-o „recesiune tehnică”. Se așteaptă ca noua previziune să așeze creșterea economică în jur de zero, dacă nu chiar sub. Fondul Monetar Internațional a tăiat deja 0,2 puncte procentuale din prognoza pentru 2016, de la referendum, și 1 punct întreg pentru prognoza pentru 2017, scrie Financial Times.
Cu doar câteva luni înainte de Brexit, marile bănci comerciale europene presau Bănca Centrală Europeană să mărească dobânzile. Acum, BCE a anunțat că va menţine dobânda cheie la zero. Mai mult, „Consiliul Guvernatorilor anticipează în continuare că ratele dobânzilor reprezentative ale BCE vor rămâne la nivelul actual sau mai mici, pentru o perioadă mai lungă de timp „, se afirmă într-un comunicat de presă citat de RFI. Anunţul băncilor vine în contextul în care unele bănci centrale ale lumii precum cele din Japonia, Elveţia şi zona euro, au redus dobânzile la depozite.
Deși riscul de volatilitate pentru Europa a fost oarecum redus prin faptul că liderii europeni au afișat unitate și optimism în proiectul european, prin faptul că guvernul de la Londra s-a schimbat rapid, ceea ce ar putea promite și un divorț rapid, riscurile pentru Europa rămân și sunt majore. Dacă divorțul se va dovedi urât, piețele vor suferi. Un asemenea divorț ar putea determina și o despărțire a Scoției și Irlandei de Nord, care ar putea fi urmată de o tentativă a Cataloniei de a se separa de Spania. Mai apoi, alegerile care urmează sunt cele care vor determina de fapt soarta proiectului european. În Asutria se va repeta scrutinul pentru prezidențiale în septembrie, unde candidatul de extremă dreapta a pierdut la o diferență prea mică pentru a fi luată în considerare. Ungaria va organiza un referendum pe tema cotelor de redistribuție a refugiaților. Italia va ține un referendum pe aspecte constituționale, care dacă este respins va pune în pericol apartenența țării la zona euro. În 2017, urmează alegeri în Franța, Germania și Olanda, în care se așteaptă ca extremiștii să iată din ce în ce mai multe voturi. Ca să nu mai vorbim despre atacurile teroriste de pe continent și despre situația delicată în care se află relațiile internaționale.
Cu toate astea, strategia liderilor actuali este de a merge pe același parcurs, într-un ritm cât mai lent. Roubini este de părere că până nu se va termina șirul electoral, adică undeva la început de 2018, UE nu va face pași pentru completare uniunii monetare la care visează, prin accelerarea reformelor structurale care să încurajeze o convergență economică rapidă. Dar cu un pas lent al reformelor vine și o lentoare a creșterii economice potențiale, în timp ce creșterea economică reală care se afla pe un traseu de revenire, este acum amenințată de incertitudinile Brexitului. „Totodată, deficitele și datoriile mari, alături de regulile zonei euro, constrâng folosirea politicilor fiscale pentru a impulsiona creșterea, în timp ce BCE ajunge la limita a ce pot să facă politicile monetare neconvenționale pentru susținerea recuperării economice”, conchide Roubini.
