05.09.2022 - Vizitatorii pot admira la Biblioteca Academiei Române unicate fotografice, cum ar fi prima fotografie atestată în Principatele Române, la 1848, dar şi primele imagini de război din lume - realizate de un român - fotografii inedite ale Războiului de independenţă sau care ni-l înfăţişează pe Nicolae Bălcescu.
Patru dintre primele fotografii de război din lume realizate de Carol Popp de Szathmari pot fi admirate în expoziţia de la Biblioteca Academiei Române. La un an după ce le-a realizat, Szathmari era să piardă această recunoaştere.
Pentru ca vizitatorul să înţeleagă tehnicile fotografice a fost expusă celebra dagherotipie care-l înfăţişează pe Nicolae Bălcescu, unica imagine rămasă cu el. Dagherotipia păstra imaginea perfectă, dar nu se putea multiplica, aşa că destul de repede s-a inventat o nouă tehnică: colodiu umed. Prin această tehnică, s-au păstrat imaginile lui Ion Luca Caragiale, a familiei sale şi a Cellei Delavrancea.
O altă tehnică folosită în epocă a fost ferotipia. Prin această metodă ne-a rămas imaginea lui Ion Creangă, imortalizată pe metal.
Vizitatorii pot admira în expoziţie şi imagini unicat din timpul Războiului de Independenţă sau cele dintâi panorame ale Bucureştiului, ce surprind începutul urbanizării Capitalei.
Expoziţia va fi deschisă până pe 16 septembrie, iar intrarea este liberă.