Cele Zece Porunci limitează libertatea? Teologi din cinci perspective creștine, despre Lege și har: „Nu înseamnă că suntem fără o lege”

Mai sunt Cele Zece Porunci obligatorii pentru creștini sau și-au pierdut valabilitatea odată cu venirea lui Isus Hristos? Cinci invitați din diferite tradiții creștine au discutat, în cadrul emisiunii „În fața Adevărului”, difuzată de Speranța TV, despre relația dintre Legea lui Dumnezeu, mântuirea prin har și libertatea religioasă. Dezbaterea a adus în atenție atât semnificația morală a Decalogului, cât și diferențele de interpretare dintre confesiuni, inclusiv în privința poruncilor care continuă să genereze controverse.
La emisiunea „În fața Adevărului” de miercuri, 14 octombrie, moderată de către pastorul Costi Gogoneață, directorul general al Trustului Media Speranța, au participat prof. univ. dr. Otniel Bunaciu, de la Facultatea de Teologie Baptistă din București, pr. Andrei Dumitrescu, din cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de București, Ciprian Piciorang, reprezentant al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, conf. univ. dr. Ieremia Rusu, de la Institutul Teologic „Timotheus” și conf. univ. dr. Alexandru Mihăilă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
Discuția a pornit de la o întrebare care continuă să împartă opiniile teologice: dacă mântuirea este primită prin credință și har, ce rol mai are respectarea poruncilor în viața creștinului?
În intervenția sa, prof. univ. dr. Otniel Bunaciu a pus accentul pe modul în care Isus Hristos se raportează la Lege și pe autoritatea cu care o interpretează. „Cine poate să aibă o asemenea autoritate față de lege, decât cel care a dat legea, Dumnezeu?”, a afirmat acesta.
Prof. univ. dr. Otniel Bunaciu a subliniat că respectarea poruncilor nu trebuie redusă la îndeplinirea formală a unor obligații religioase. „Legea pentru Domnul Iisus nu a însemnat bifarea unor porunci, ci atingerea scopului care este dragostea”, a explicat Bunaciu.
O altă perspectivă a fost prezentată de pr. Andrei Dumitrescu, care a adus în discuție relația dintre Decalog și legea morală naturală, arătând că principiile fundamentale ale comportamentului uman nu au apărut odată cu formularea Celor Zece Porunci. „Cele 10 porunci nu fac decât să stabilească un cadru oficial pentru ceea ce era deja ca normă de viață comună”, a afirmat acesta.
În această interpretare, poruncile exprimă într-o formă explicită principii morale pe care omul le poate recunoaște și prin intermediul conștiinței, precum interdicția de a ucide sau de a comite adulter.
Ciprian Piciorang, teolog, a evidențiat, la rândul său, diferența dintre respectarea exterioară a Legii și împlinirea ei în spirit, atrăgând atenția că simpla conformare la o regulă nu reflectă întotdeauna și atitudinea interioară a omului. „În exterior, toți sunt la fel. Toți au respectat legea, au respectat-o, însă, în spirit, sunt unii care nu au respectat-o”, a explicat Piciorang.
Discuția a vizat și interpretarea pe care Isus o oferă poruncii referitoare la ucidere, prin extinderea responsabilității morale asupra mâniei și urii față de aproapele.

Ce înseamnă că un creștin nu mai este „sub Lege”

Una dintre temele centrale ale emisiunii a fost raportul dintre har și obligațiile morale ale creștinului. Conf. univ. dr. Ieremia Rusu a abordat distincția dintre eliberarea de sub Lege și ideea că un credincios ar putea trăi în absența oricăror norme morale. „Nu înseamnă că suntem fără o lege. Noi suntem sub legea lui Hristos”, a afirmat Rusu.
În cadrul dezbaterii a fost discutată și diferența dintre prescripțiile ceremoniale ale Vechiului Testament, considerate împlinite în Hristos, și poruncile cu caracter moral.
Această distincție se află în centrul unor interpretări confesionale diferite, în special atunci când este analizată continuitatea dintre Vechiul și Noul Testament.
Moderatorul Costi Gogoneață a atras atenția asupra faptului că, deși discuția privește întregul Decalog, divergențele dintre confesiuni se concentrează adesea asupra unei singure porunci.
„Mi se pare foarte interesant că dintre toate cele 10 porunci avem o problemă cu una singură”, a remarcat acesta. „Dacă ar fi fost doar nouă, probabil că ar fi fost lucrurile mult mai simple și toată lumea de aici din platou […] n-am fi avut o problemă cu Decalogul”, a continuat Costi Gogoneață.
Observația a făcut trimitere la diferențele de interpretare privind ziua de odihnă, subiect despre care Costi Gogoneață a anunțat că va fi discutat într-o ediție separată.
În intervenția sa, conf. univ. dr. Alexandru Mihăilă a adus în atenție faptul că tradițiile creștine recunosc importanța poruncilor, dar nu aplică în același mod toate prescripțiile Vechiului Testament. „Eu cred că nu există nicio biserică care să spună: «Nu ținem poruncile». Le ținem”, a afirmat teologul ortodox.
Acesta a arătat însă că există practici și obligații religioase vechi-testamentare care nu mai sunt urmate de creștini. „Trebuie să recunoaștem că noi nu ne mai comportăm ca niște iudei, nu mai iudaizăm. Avem anumite lucruri pe care nu le mai respectăm”, a explicat Mihăilă, oferind drept exemplu circumcizia.
Dezbaterea a evidențiat astfel una dintre întrebările importante ale teologiei creștine: cum trebuie înțeleasă autoritatea Celor Zece Porunci în lumina învățăturilor lui Isus Hristos și ce criterii permit diferențierea între prescripțiile Vechiului Testament?
Discuția despre Lege și har rămâne relevantă nu doar pentru relațiile dintre confesiuni, ci și pentru modul în care credincioșii înțeleg libertatea, responsabilitatea morală și rolul poruncilor în viața de zi cu zi.
Emisiunea „Cele Zece Porunci ne limitează libertatea? Legea, harul și Isus Hristos” poate fi urmărită integral pe canalul de YouTube al Speranța TV.

 

redactor: Florentina Neacșu-Adamescu