24.12.2016- Credincioşii sunt în Piaţa Ieslei, din faţa Bisericii Nativităţii, şi urmăresc fanfarele şcolilor locale şi trecerea preoţilor. Numărul celor care au venit în vizită în Betleem a fost mai mare în acest an faţă de anii trecuţi, în special din cauza scăderii numărului de atacuri extremiste. Autorităţile israeliene au precizat că în această lună la Betleem au fost 120 de mii de turişti, dintre care jumătate au fost creştini.
Betleem, locul naşterii lui Isus Hristos, este în Teritoriile Palestiniene, administrate de Autoritatea Naţională Palestiniană, la doar şase kilometri de Ierusalim, locul în care Mântuitorul a fost răstignit, ucis şi a înviat.
Ceremoniile de la Betleem vor culmina cu slujba Patriarhului ortodox, de la miezul nopţii, din Biserica Nativităţii, construită pe locul pe care s-a aflat ieslea în care s-a născut Iisus Hristos. Pentru cei care au dorit să asiste la slujba din biserică au fost locuri limitate, astfel încât au fost oferite doar 2.500 de bilete de intrare.