Chiar știm să slăbim sănătos?

„Câte bordeie, atâta obiceiuri”, spune o vorbă din bătrâni. Cam același lucru se poate afirma și despre strategiile de atac împotriva supraponderalității. Un nou experiment încearcă să facă lumină în lumea atât de agitată a dietelor.
Pentru a găsi explicații convingătoare cu privire la abordarea corectă a slăbirii, în special în zona grăsimii abdominale, echipa de la Trust Me I’m a Doctor, prezentată de BBC, a realizat propriile experimente la scară redusă. Treizeci și cinci de voluntari au luat parte la un studiu derulat pe o perioadă de șase săptămâni, coordonat de doi experți, unul în fitness, celălalt în nutriție. Toți voluntarii avea o talie exagerată, care îi expunea la riscul de a face diabet zaharat de tip 2 și boli de inimă. Fredrick Carpe, profesor de medicină metabolică de la Universitatea din Oxford, și Dylan Thompson, de la Universitatea din Bath, au avut sarcina de a experimenta două metode, aplicate pe patru grupuri, în acord cu domeniile lor de expertiză.
Pentru început, fiecare participant a fost supus unei scanări corporale pentru evidențierea cantității de grăsime și a modului în care aceasta este distribuită, a ratei de repaus cardiac, a nivelului glucozei și lipidelor din sânge, a tensiunii arteriale și, nu în ultimul rând, a dimensiunilor taliei. Thompson a format două grupuri pentru două tipuri diferite de exerciții, în timp ce Carpe a format două grupuri supuse unor intervenții nutriționale diferite.
Astfel, grupele lui Thompson au avut permisiunea de a se alimenta în mod obișnuit. Însă prima grupă a fost supusă unor modificări simple ale stilului de viață, care să le permită participanților să devină mai activi în general, în timp ce al doilea grup a fost supus unor tipuri de exerciții pentru arderea grăsimilor viscerale, constând în 10 minute de antrenament abdominal zilnic pe parcursul perioadei de șase săptămâni.
De cealaltă parte, primul grup al lui Carpe a urmat un regim destul de popular în mediul online: trei pahare de lapte pe zi (pe lângă mâncarea obișnuită), care se presupune că ar ajuta la subțierea taliei, în timp ce participanților din al doilea grup pur și simplu li s-au redus porțiile pe care le mâncau înainte, fără să se intervină asupra obiceiurilor alimentare. Un nutriționist a monitorizat procesul, oferind strategii de adaptare în cazul în care erau reclamate senzații de foame și niciunul dintre aceste grupuri nu a făcut exerciții fizice.
După șase săptămâni, rezultatele au fost revelatoare. Primul grup al lui Thompson nu a pierdut grăsime, dar parametrii de sănătate s-au îmbunătățit foarte mult, înregistrându-se inclusiv scăderi semnificative ale tensiunii arteriale. Grupul al doilea nu a pierdut în greutate, însă a înregistrat o scădere medie a taliei de 2 cm. În opinia lui Thompson, acest lucru este posibil să se fi datorat unei creșteri a masei musculare care a dus la o redistribuire a grăsimilor.
Primul grup monitorizat de Carpe nu a evidențiat nicio schimbare în greutate sau în ceea ce privește indicii de sănătate. În ciuda consumului unui plus de 400 de calorii pe zi din lapte, subiecții nu au câștigat în greutate sau grăsime, dar asta se poate datora și faptului că, fiind deja corpolenți, participanții au ajuns să consume de fapt mai puțină mâncare ca înainte. Câștigător detașat a fost al doilea grup de control nutrițional. Acest ultim grup a pierdut 35 kg, o medie de 3.7 kg de fiecare persoană pe perioada celor șase săptămâni, iar talia, în medie, s-a redus cu 5 cm. În plus, 10% din țesutul adipos a fost pierdut și s-a înregistrat o impresionantă reducere de 20% a grăsimii viscerale.
Comentând pe marginea acestui studiu, jurnaliștii de la The Guardian concluzionează că o combinație între dietă și exercițiile fizice ar fi formula ideală pentru controlul greutății. „Mâncați mai puțin și mișcați-vă mai mult”, ar fi un îndemn salvator. Ceea ce nu transmit însă nici jurnaliștii, nici cercetătorii, este durata de menținere a acestor rezultate. Sunt alte cercetări care atestă că slăbirea nu este partea cea mai complicată în procesul de tratare a obezității, ci menținerea controlului greutății pe termen lung. A da jos kilogramele nu este întotdeauna similar cu a slăbi sănătos. Iar în această privință, secretul constă în mult mai mult decât doar o reducere a porțiilor, fie ea și însoțită de exerciții fizice.

sursa: semneletimpului.ro