07.11.2024 - Persoanele neasigurate pot beneficia de servicii de prevenţie, de depistare şi confirmare a afecţiunii oncologice, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, au precizat, miercuri, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Pentru a beneficia de aceste servicii, o astfel de persoană trebuie să se înscrie pe lista de pacienţi a unui medic de familie, la alegerea sa, apoi se programează şi se prezintă la o consultaţie de prevenţie la medicul respectiv.
Consultaţiile de prevenţie pentru persoanele neasigurate se acordă pe grupe de vârstă, sunt decontate de casa de asigurări de sănătate astfel: două consultaţii pe an pentru persoanele cu vârsta între 18 şi 39 ani, până la 3 consultaţii pe an pentru persoanele peste 40 de ani care nu sunt în evidenţa medicului de familie cu alte afecţiuni cronice, până la 2 consultaţii pe an pentru persoanele de peste 40 de ani care sunt în evidenţa medicului de familie cu afecţiuni cronice, arată CNAS într-un comunicat.
Medicul de familie va evalua riscul ca pacientul să aibă o boală ascunsă, fără simptome, iar în funcţie de evaluare poate decide să trimită pacientul la analize medicale de prevenţie gratuite şi îi va înmâna acestuia un bilet de trimitere (formular dedicat, marcat cu PREV 1.7).
„Dacă la oricare din consultaţii medicul de familie va avea suspiciunea că pacientul are o formă de cancer (boală oncologică), pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii îl va putea trimite, după caz: să efectueze analize medicale gratuite, radiografii, ecografii, ale căror rezultate vor fi apoi interpretate de medicul de familie, să fie consultat ambulatoriu de un medic specialist, să fie internat în regim de spitalizare de zi„, afirmă sursa citată.
sursa: TVR