Cod gaben de ploi în Bucureşti şi în alte 11 judeţe

Atenţionarea este valabila în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Galaţi şi Vrancea, unde meteorologii anunţă ploi însemnate cantitativ.
"În Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei vor fi intervale de timp în care ploile vor fi abundente, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50, 60 l/mp", anunţă ANM.
O altă avertizare cod galben este în vigoare de la 9.30 până joi la ora 12.00, fiind anunţate precipitaţii în cea mai mare parte a ţării.
"În sud şi sud-est va ploua mai ales sub formă de aversă, se vor semnala descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15, 20 l/mp. Vântul va prezenta intensificări în sud-estul teritoriului, unde viteza la rafală va depăşi temporar 50, 55 km/h, iar pe litoral 60,70 km/h. La munte, mai ales la altitudini mari, vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea", mai anunţă meteorologii.