Cod galben de vijelii, pana marti dimineata

07.08.2017- Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni atenţionări cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pentru zonele deluroase şi montane, precum şi în Transilvania, Moldova şi Maramureş.
Prima atenţionare a meteorologilor a intrat în vigoare luni la ora 13.00 şi va expira la ora 20, fiind afectate regiunile vestice, nordice, centrale şi nord-estice şi zonele de munte. Astfel, luni, îndeosebi în zonele deluroase şi montane, precum şi în Transilvania, Moldova şi Maramureş, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. Astfel de fenomene vor fi în cursul serii şi în regiunile sudice, dar pe arii mai restrânse.
Totodată, începând de luni de la ora 20.00, va intra în vigoare o altă atenţionare cod galben de vijelii, valabilă de data aceasta până marţi dimineaţă la ora 08.00. Meteorologii avertizează că în sudul şi estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Moldovei, Carpaţii Orientali şi Meridionali, şi în jumătatea nordică a Munteniei şi Olteniei, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp.