Cod galben de vânt puternic și ninsori în 26 de judete, până miercuri seara

29.01.2020 - Până astăzi, 29 ianuarie 2020,  la ora 18.00 este cod galben de vânt puternic și ninsori. Vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor depăşi 80 - 100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.
Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15 - 20 litri/mp, iar în Munţii Apuseni, în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, peste 25 litri/mp, astfel încât se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
Meteorologii avertizează că precipitaţii în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, vor fi şi în Maramureş şi în nord-estul Transilvaniei. Izolat, se va depune polei. Temporar, vântul va avea intensificări şi în restul teritoriului, cu rafale de 50 - 60 km/h.
Judeţele care intră sub avertizarea ANM sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

sursa: Agerpres