Potribit ANM, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Brăila, Vaslui şi Iaşi, precum şi în municipiul Bucureşti şi în zona joasă de relief a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău şi Neamţ se vor înregistra, sâmbătă, 1 iulie, temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 şi 41 de grade.
În sudul Olteniei şi al Munteniei, temperaturile vor urca spre 42 - 44 de grade.
Judeţele Tulcea, Constanţa, Braşov, Covasna, Botoşani, cea mai mare parte a judeţelor Mehedinţi, Gorj şi Suceava, precum şi în nordul judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău şi vestul judeţelor Vrancea, Bacău şi Neamţ se vor afla, sâmbătă, sub avertizare cod portocaliu de caniculă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 36 şi 38 de grade, iar în zona montană vor fi cu mult mai ridicate decât normele perioadei.
Totodată, judeţele Mureş, Harghita, Sibiu, nordul judeţelor Mehedinţi şi Gorj şi vestul judeţului Suceava se vor afla sub cod galben de caniculă, disconfortul termic fiind ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 36 de grade.
În după-amiaza zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, local în nordul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte, mai ales în Carpaţii Orientali, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se vor semnala vijelii, grindină şi averse torenţiale.
Duminică, în sudul ţării vor mai fi temperaturi maxime în jurul a 35 de grade la amiază, dar spre seară şi noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua, iar în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei vor fi averse torenţiale, vijelii şi grindină şi se vor cumula cantităţi importante de apă.