Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a convocat luni un comandament de iarnă la sediul instituţiei, în contextul unei alerte de ninsori emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). La începutul şedinţei, a fost prezentată situaţia primită de la meteorologi, aici vorbindu-se despre zăpadă ce s-ar putea depune în strat de până la 5 centimetri şi vânt puternic.
"Cerul va fi noros, mai ales în a doua parte a nopţii de luni spre marţi. În dimineaţa zilei de marţi 13 decembrie temporar vor cădea precipitaţii, în jur de şase litri pe metrul pătrat, iar vântul va intensifica atingând temporar la rafală viteze de 50-55 km/h. La început vor fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă apoi, cel mai probabil, între orele 02.00-08.00, va ninge şi viscolit. Estimăm că este posibil să se depună un strat de zăpadă de până la 3-5 cm. Vremea se va răci accentuat în cursul nopţii de luni spre marţi, temperatura minimă se va situa valorii de zero grade, iar pe parcursul zilei de marţi maxima termică va fi de zero-două grade. În noaptea de marţi spre miercuri, temperatura va coborî până la minus şapte, minus cinci grade, la periferie spre minus nouă, minus zece grade", a declarat Magda Iuga, director Direcţia de Utilităţi din Primăria Capitalei, în prezentarea situaţiei de la ANM.