19.11.2025 - Pierderea locului de muncă în jurul vârstei de 50 de ani poate declanșa depresie severă și o criză de identitate, avertizează psihologul Radu Leca. Specialistul explică la TVR INFO cum concedierea lovește nu doar în stabilitatea financiară, ci și în structura psihologică a persoanei, iar efectele pot fi mult mai profunde decât par la prima vedere.Potrivit lui Radu Leca, munca reprezintă ani la rând busolă, ritm și dovadă de utilitate socială, iar pierderea jobului destabilizează însăși imaginea de sine.
„Pierderea locului de muncă în jurul vârstei de 50 de ani lovește în chiar centrul identității, pentru că munca a funcționat mult timp ca busolă, ritm și dovadă de utilitate socială. Când se oprește programul, liniștea dintre ore poate deveni zgomotul dintre întrebări.”
Psihologul spune că depresia apare adesea ca un doliu blocat, pentru că nu se pierde doar salariul, ci întreaga structură de viață construită în jurul unui rol profesional. „Depresia răsare ca un răspuns de doliu blocat, nu jelim doar salariul, ci statutul, rutinele, colegii, sentimentul de direcție. (…) Nu a pierdut doar un job, ci harta cu care își recunoștea drumul.”
La nivel mental, concedierea activează convingeri învățate despre valoare și vârstă, care adâncesc blocajul emoțional. „Dacă tot ce sunt încape într-un titlu, fiecare schimbare pare o cădere.”
Impactul este și biologic, nu doar emoțional. Stresul prelungit crește cortizolul, afectează somnul și slăbește rezistența organismului. „Când nu dorm, nu gândesc limpede; când nu gândesc limpede, nu pot adormi.”
Depresia poate trece neobservată la această vârstă, fiind confundată cu oboseala. „Când totul pare fără scăpare, nu mai spun nimic.”
Pentru mulți, suferința este mascată în comportamente cotidiene, ceea ce face diagnosticul și intervenția mai dificile. „Uneori râd ca să nu se audă ecoul dinăuntru.”
Lipsa rutinei după pierderea jobului amplifică ruminarea și izolarea, iar legăturile sociale pot ajuta sau, dimpotrivă, pot adânci vulnerabilitatea. „Când agenda e goală, gândurile își fac program.”
Incertitudinea financiară și apropierea vârstei de pensionare complică suplimentar recuperarea emoțională. „Când cifrele conduc, curajul rămâne în parcare.”
În timp, se poate instala neajutorarea învățată, alimentată de respingeri repetate și de sentimentul inutilității. „După multe uși închise, uit că mai pot bate.”
Psihologul explică faptul că vindecarea începe prin recunoașterea emoțiilor și prin reconstruirea treptată a ritmurilor zilnice. „Un pas pe zi nu e puțin când ai stat pe loc mult timp.”
El subliniază că psihoterapia, activarea comportamentală și, la nevoie, tratamentul psihiatric sunt intervenții eficiente și accesibile. „Ajutorul potrivit e podul dintre intenție și mișcare.”
Refacerea resurselor este posibilă prin conexiuni sociale, grupuri de sprijin, reconversie profesională și activități care readuc sentimentul de utilitate. „Anii nu se pierd, se pot reinvesti.”
Un pas esențial este dezlipirea identității personale de statutul profesional. „Mi-am recăpătat numele înainte de a-mi găsi următorul rol.”
Iar dacă simptomele persistă, evaluarea de specialitate este necesară, mai ales că depresia este tratabilă la orice vârstă. „Nu e prea târziu să-mi schimb povestea, e prea târziu doar să nu o mai spun.”
sursa: TVR
