Congresul Național de Misiune „Toate lucrurile noi”, desfășurat la Brașov, a avut și o componentă umanitară coordonată de ADRA România

06.07.2026 - În două zile, 230 de familii vulnerabile din municipiul Brașov, Râșnov, Vulcan și Zărnești au primit pachete de ajutor și mesaje de încurajare. 
Sâmbătă, 20 iunie, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov, s-a desfășurat Congresul Național de Misiune „Toate lucrurile noi”, organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Programul din plen a fost urmat de o acțiune în comunitate, în cadrul căreia echipa ADRA România și voluntarii implicați au distribuit 120 de pachete de ajutor pentru familii vulnerabile din municipiul Brașov.
Acțiunea a fost realizată în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Brașov, având ca obiectiv identificarea și susținerea persoanelor și familiilor care se confruntă cu dificultăți, prin oferirea unui ajutor direct și apropiat de nevoile comunității. Duminică, 21 iunie, acțiunea a continuat în localitățile Râșnov, Vulcan și Zărnești, unde au fost oferite alte 110 pachete de ajutor.
În total, ADRA România a sprijinit cel puțin 690 de persoane, din 230 de familii vulnerabile ale comunităților brașovene. Acțiunea a fost posibilă cu sprijinul Băncii de Alimente București, al sponsorilor, voluntarilor și partenerilor implicați.
La finalul activităților pastorul Aurel Neațu, președinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și președinte ADRA a declarat: Faptul că, în cele două zile ale evenimentului, au fost asistate cel puțin 690 de persoane reprezintă o dovadă a puterii solidarității și a dorinței de a fi aproape de cei aflați în nevoie. Astfel de inițiative ne reamintesc că fiecare gest de bunătate poate aduce speranță și poate contribui la schimbarea vieților oamenilor”.

sursa: TVR Info