09.01.2020 - Consiliul Elevilor solicită ministrului Educației retragerea proiectului de Ordin privind structura anului școlar 2020-2021, potrivit căruia cursurile vor începe în 14 septembrie 2020, iar vacanța de iarnă nu va mai fi asimilată cu vacanța intersemestrială, fapt ce va duce la un „real dezechilibru”, potrivit Mediafax.
„Considerăm că o astfel de măsură ar produce haos în sistemul de educație, întrucât întreaga perioadă dintre cele două vacanțe (vacanța de iarnă, respectiv cea intersemestrială) va fi dedicată doar rezolvării situației școlare și nu aprofundării materiei, în conformitate cu programa școlară. Faptul că proiectul de Ordin prevede cel mai scurt an școlar din istoria recentă nu este un aspect îmbucurător pentru beneficiarul primar al educației – nu structura anului școlar ar trebui să fie una mult mai aerisită pentru a permite dezvoltarea personală și profesională a elevului, ci metodele de predare-învățare-evaluare folosite și arhitectura curriculară implementată”, arată Consiliul Național al Elevilor, într-un comunicat de presă transmis miercuri.
Elevii spun că susțin adoptarea unei măsuri care să ducă la creșterea calității actului instructiv-educativ și propun ca anul școlar să înceapă la 1 septembrie și să se încheie în 1 iunie.