23.02.2025 - Consiliul Naţional al Audiovizualului a anunţat, vineri, că a emis, în ultimele şase luni, 15 ordine de eliminare a conţinutului ilegal de pe marile platforme.
„Impactul acestor ordine de eliminare se ridică la 25.012.073 de vizualizări ale materialelor audiovizuale eliminate de pe platformele online foarte mari (VLOPs), vizând YouTube, Facebook şi TikTok”, a informat CNA, într-un comunicat. Un ordin de eliminare reprezintă o decizie oficială emisă de CNA, prin care se solicită platformelor online să acţioneze împotriva unui anumit element sau a mai multor elemente de conţinut ilegal, prin eliminarea acestora de pe platformă, a explicat CNA, în comunicatul semnat de vicepreşedintele Consiliului, Valentin-Alexandru Jucan.
Ordinul de eliminare a conţinutului ilegal se bazează pe prevederile Regulamentului (UE) 2022/2065 privind serviciile online – DSA, dar şi pe dispoziţiile Legii nr. 50/2024, lege privind aplicarea regulamentului DSA. Conţinutul ilegal include materiale audiovizuale care încalcă în mod direct prevederile legale europene sau naţionale şi care afectează sau pot afecta ordinea publică, siguranţa naţională sau drepturile fundamentale ale cetăţenilor, precum: conţinutul terorist sau/şi de incitare la violenţă; discursul de ură şi incitare la discriminare; dezinformarea gravă cu impact asupra siguranţei publice sau exploatarea minorilor.
CNA poate solicita eliminarea conţinutului ilegal de pe orice platformă digitală care permite publicarea sau distribuirea de materiale, inclusiv: platforme de social media (Facebook, Instagram, TikTok, ‘X’ – unde postările, imaginile şi videoclipurile pot fi distribuite rapid şi pot avea un impact major); platforme de partajare a materialelor video (video-sharing), de exemplu YouTube, Vimeo – unde videoclipuri cu conţinut ilegal pot ajunge la un public extins.
Potrivit Consiliului, ordinul de eliminare nu reprezintă cenzură, ci este o măsură legală aplicată exclusiv asupra materialelor care încalcă normele legale şi pun în pericol ordinea publică, siguranţa naţională sau drepturile fundamentale ale cetăţenilor, opiniile legitime, dezbaterile publice şi exprimarea liberă nefăcând obiectul acestor măsuri, în conformitate cu articolul 11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene privind libertatea de exprimare.
„Prin urmare, se acţionează doar asupra materialelor audiovizuale dovedit ilegale, conform legislaţiei audiovizuale, cum ar fi conţinutul terorist, discursul de ură, dezinformarea gravă sau comunicări comerciale interzise, atunci când acestea sunt incluse într-un material audiovizual„, precizează CNA.
sursa: TVR