27.06.2020 - Creșele și grădinițele din orașul Brașov rămân închise până la toamnă. Decizia a fost luată de Primărie după o analiză amănunțită a situației și după consultări cu DSP.
Viceprimarul Costel Mihai consideră că cei mici reprezintă un factor de risc major în răspândirea virusului, pentru că sunt purtători asimptomatici.
Municipalitatea brașoveană dorește să protejeze atât copiii, cât și personalul din unitățile de învățământ și comunitatea de riscul transmiterii coronavirusului.
„Primăria Brașov a luat decizia de a nu deschide unitățile de învățământ preșcolar - grădinițe și creșe, după consultări cu conducerea fiecărei unități de învățământ, ISJ și DSP. Având în vedere situația epidemiei la Brașov și punctul de vedere al DSP, de la care am primit recomandarea de a lua în calcul varianta de a nu deschide aceste unități, considerăm că am luat o decizie fundamentată, echilibrată și prudentă”, a spus Mihai.
Redeschiderea creșelor și grădinițelor este permisă cu respectarea strictă a unor norme de distanțare socială, precum și a unor protocoale menite să limiteze răspândirea virusului între copii și la personalul angajat.
În municipiul Brașov există 8 creșe și 27 de grădinițe de stat.
sursa: Mediafax