Creştere substantială a valorii nominale a tichetelor de masă, votată în Senat

26.09.2019 - Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede majorarea valorii nominale pentru biletele de masă la 20 de lei. Prevederile ar urma să intre în vigoare în data de 1 a lunii următoare celei în care se publică legea în Monitorul Oficial. În prezent un tichet de masă are o valoare maximă de 15 lei.
În cazul în care proiectul de lege ar trece şi de Camera Deputaţilor, prevederile ar intra în vigoare începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Proiectul de lege depus de deputaţii PSD Liviu-Ioan Balint , Dumitru Gherman, Violeta Răduţ, Valeriu-Andrei Steriu şi Ioan Terea, a fost înregistrat la Senat, ca primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind decizională.