Criza acuta a fortei de munca: La Galati, strugurii risca sa se strice pe araci

03.10.2017- Culesul viei ar fi trebuit să se încheie până acum, dar proprietarii podgoriilor din judeţul Galaţi se confruntă cu lipsa acută a forţei de muncă. În aceste condiţii, strugurii riscă să se strice pe araci, iar în acest timp fermierii se roagă să nu plouă şi aduc zilieri din afara judeţului.
Un mare producător de struguri din Galaţi a fost nevoit să prelungească perioada de recoltare cu aproape o lună, astfel că specialiştii Staţiunii de Cercetare pentru Viticultură şi Vinificaţie Bujoru au schimbat planul din mers şi, deşi ar fi vrut să termine de cules până la 1 octombrie, acum ei speră să încheie campania până la finalul lunii octombrie.
„Cresc cheltuielile şi în acelaşi timp se înregistrează pierderi în producţie. Deşi iniţial speram să obţinem peste 2.000 de tone de struguri pe total unitate, în aceste condiţii nu cred vom obţine mai mult de 1.900 tone. Prognoza meteo arată bine încă o săptămână cel puţin. Dacă sunt ploi, strugurii mucegăiesc şi atunci pierderile înregistrate pot fi mai mari decât cele estimate. Umiditatea favorizează dezvoltarea mucegaiului şi atunci pe rănile existente provocate fie de înţepături de molii, fie lovituri mecanice, se instalează mucegaiul şi având temperatură şi umiditate, ele se dezvoltă şi atunci tot ciorchinele se pierde”, a explicat inginerul viticol de la Staţiunea de Cercetare Viticolă Bujoru, Nicolae Bârliga.