Cu avionul, de la Tuzla la Balcic. Aparate de mici dimensiuni fac curse la cerere, pentru câteva sute de euro

14.04.2024 - Cine vrea să vadă litoralul românesc de sus și să se bucure de o excursie în Balcic, o poate face acum în numai 20 de minute. Cu avionul. Intrarea României în Schegen, aerian și maritim, a scurtat durata de călătorie între Constanța și orasul bulgăresc, fără să mai fie nevoie de verificări la Mihail Kogălniceanu și Varna, ca până acum. Dar se poate zbura și spre alte destinații europene. Cu avioane de mici dimensiuni, însă o călătorie costă câteva sute de euro.
Până acum, cei mai mulți constănțeni și turiști ajungeau în Bulgaria cu mașina sau cu autocarul. Odată cu intrarea României în Schengen aerian, pot ajunge în țara vecină si cu avionul. De la Tuzla, în doar o jumătate de oră.
Zeci de avioane mici au zburat în zilele trecute. Toate cu destinația Balcic. Fără controalele cu care eram obișnuiți.
IULIAN BOTA – pilot, vicepreședinte Asociația Piloților de Business din România: Înainte ar fi durat două ore. Ar fi trecut prin câteva puncte vamale, de verificare în România, de verificare în Bulgaria. De aici am fi trebuit să zburăm la Mihail Kogălniceanu, de la Kogălniceanu să zburăm la Varna și apoi la Balcic. E o mare victorie.
Însă costurile nu sunt tocmai de neglijat. Sunt avioane mici de câteva locuri, iar în funcție de avion, de tariful orei de zbor, de destinație și de perioada petrecută acolo, o cursă pornește de la câteva sute de euro de persoană. Cine își dorește deplasări mai lungi poate ajunge și în alte țări, nu doar în Bulgaria.
MARIUS ŞTEFĂNESCU – preşedinte, Asociaţia Piloţilor de Business din România: Pe Tuzla se poate veni de oriunde din Europa fără să mai facă intrarea în țară fără un aeroport internațional. De pe el se poate zbura oriunde în Europa fără să se mai facă altă oprire, ceea ce reduce mai mult timpul de călătorie și destinațiile sunt mai aproape, Italia, Malta, Germania.
Călătoria cu avioanele de mici dimensiuni are avantajul că le permite pasagerilor să admire de la înălțime și peisajul.
Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” din Tuzla a fost modernizat de curând.
ADRIAN VASILACHE – director, Aeroportul Internaţional „Alexandru Podgoreanu” din Tuzla: Avem un turn nou, care e foarte bine echipat. Avem și mijloace de pompieri, o mașină nouă performantă. Singura din țară.
Aproape 23 de milioane de euro s-au investit în aeroportul de la Tuzla.

sursa: TVR