Cine este şi cum gândeşte liderul spiritual al cultului mozaic din România? Rafael Shaffer (59 de ani) s-a născut la Arad, a emigrat cu familia în Israel la începutul anilor ’70, a lucrat ca informatician şi s-a întors în România în 2011 pentru a „presta servicii religioase“ – după cum spune el – în folosul comunităţii evreieşti din România.
În Israel a terminat liceul, a fost înrolat în armată, iar după aceea a început studii de informatică şi a lucrat ca informatician. „Era o muncă grea, fără acces la calculator. Trebuia să fii nebun ca să te apuci atunci de aşa ceva. Lucram cu cartele perforate. Rulai programul şi primeai răspuns după trei-cinci ore. Trebuia să lucrezi noaptea ca să primeşti răspunsul. Aşa am pierdut multe nopţi. Un lucru mi-a rămas din acea perioadă: grija faţă de fiecare literă. Dacă greşeşti o literă în informatică, n-ai făcut nimic. Acum, ca rabin, scriu destul de mult. Dar scriu foarte structurat şi sunt atent la fiecare cuvânt, la fiecare literă.“
La vârsta de 28 de ani, a luat o hotărâre majoră pentru viaţa sa: a abandonat studiile de informatică şi a mers la Yeshiva (seminar evreiesc în care se studiază Tora şi Talmudul). A părăsit şi serviciul pe care îl avea. Şi-a luat un concediu fără plată de trei luni şi nu s-a mai întors. Când şi-a depus demisia, colegii de birou s-au uitat la el ca la un om care şi-a pierdut minţile. Era îmbrăcat în noua lui ţinută. „Secretara m-a întrebat dacă am înnebunit, eu i-am spus «da» şi m-au lăsat în pace. În copilărie şi adolescenţă, religia a fost departe de a fi partea centrală a vieţii mele. Schimbarea de la vârsta de 28 de ani nu a fost o trecere bruscă sau traumatizantă de la viaţa laică la cea religioasă. A fost un proces cumpătat şi chibzuit.“ A studiat textele sacre mulţi ani, până când, în 2011, a auzit că este un loc vacant în România pentru postul de rabin-şef. „Am simţit că a venit timpul, deşi niciodată nu am vorbit în public, niciodată nu am căutat să mă afirm, întotdeauna am căutat să mă ascund.“ Rafael Shaffer s-a întors în România după aproape 40 de ani în care a stat departe de ţara natală. „Am găsit România schimbată în bine. Când am plecat, oamenilor le era frică să vorbească. Acum oamenii sunt demni. Încă nu pe deplin, dar determinaţi să meargă pe această cale.“
Rafael Shaffer a mai spus: "Aşa cum trebuie finanţate şcolile din bani publici, spitalele… aşa avem nevoie şi de lăcaşuri de cult. S-a făcut o manipulare care nu mi-a plăcut: s-a numărat câte spitale sunt şi s-a pus în paralel cu câte biserici sunt. E ca şi cum într-o fermă ai număra câţi boi şi câţi porumbei există. Investiţia într-o biserică e la cu totul alt nivel decât investiţia într-un spital. Comparaţia mai corectă ar fi: câte biserici şi câte dispensare sunt. A compara bisericile cu spitalele nu este o chestiune statistic cinstită. Eu cred că e nevoie şi de donaţii în construirea de biserici. Dar nu e sănătoasă situaţia în care preotul, rabinul sau imamul trebuie să fie cel care depinde de congregaţie pentru a aduna bani. Pentru că creează o dependenţă mult prea mare faţă de congregaţie. Nu e bine ca duhovnicul să fie robul financiar al comunităţii. Pentru a-şi putea impune mesajul, liderul unei comunităţi religioase are nevoie de finanţare. Altfel, e pus în poziţie de cerşetor. Nu e sănătos. "
