Cutremur cu magnitudinea 3 în judetul Vrancea, joi dimineata

17.06.2021 - Un cutremur slab cu magnitudinea 3 s-a produs joi dimineaţa, la ora 5:25, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de 81 de kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 85 km Est de Braşov, 90 km Sud de Bacău, 104 km Nord-Est de Ploieşti, 111 km Vest de Galaţi, 115 km Nord-Vest de Brăila şi 155 km Nord de Bucureşti.
De la începutul acestei luni, în România s-au produs 16 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,4 pe Richter.
Cel mai important seism din acest an a avut o magnitudine de 4,7 pe Richer şi a fost simţit şi la Bucureşti. Seismul s-a produs în data de 26 mai.