02.08.2017- INFP a revizuit magnitudinea cutremurului la 4,9, acesta fiind inițial de 4,8. De asemenea, a fost revizuită și adâncimea seismului, de la 150 la 132,5 kilometri.
„Putem vorbi de dublet, de două cutremure de magnitudini apropiate, de magnitudini moderate, ceva mai mari decât cele obişnuite. Zona Vrancea, după cum se ştie, de multe ori produce astfel de evenimente cuplate, apar două-trei cutremure, în decurs de o zi sau două zile. Zona Vrancea este o zonă destul de mare, capabilă să producă seisme de magnitudini mari, magnitudini de peste 7. Aceste cutremure, într-adevăr, descarcă local, în anumite zone mai descarcă tensiune, dar pe total, zona rămâne totuşi încărcată”, a explicat Mircea Radulian, director științific al Institutului Național pentru Fizica Pământului.