Decizii CNSU: Stare de alertă prelungită. La peste 3 la mie incidentă, mască obligatorie și în spațiile deschise

15.10.2020 - Restaurantele pot să își reia activitatea în București cu o capacitate de 30%, s-a decis la ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență de marți după-amiază. Totodată, pentru localitățile unde incidența îmbolnăvirilor la mia de locuitori în ultimele 14 zile este sub 3, purtarea măștii devine obligatorie în zonele aglomerate. La peste 3 incidență, masca este obligatorie în toate spațiile deschise. Evenimentele private sunt interzise în plan național pentru că este foarte greu să se respecte regulile aici în general, a explicat șeful DSU, Raed Arafat.

Cele mai importante prevederi ale Deciziei CNSU adoptate marți:

- Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15.10.2020;

- Se consideră necesară instituirea obligației de purtare a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii;

- Se consideră necesară instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;

- Se propune interzicerea organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc.);

- Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/localități este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori;

- Se aprobă lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în vigoare începând cu data de 15.10.2020;

- Se propune testarea săptămânală, prin grija direcțiilor de sănătate publică, a personalului de îngrijiri din centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile.