Deratizare cu trei victime la Timișoara. Patronul firmei care a efectuat deratizarea a fost reținut

20.11.2019 - Patronul firmei care a efectuat dezinsecţia în blocul de pe strada Mioriţei din Timişoara, din cauza căreia doi copii şi mama unuia dintre aceştia au decedat, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și trafic cu substanțe toxice interzise. Autoritățile au descoperit, într-un apartament din blocul în care s-a făcut deratizare, o cutie în care se aflau pastile de fosfură de aluminiu.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Violeta Filip, a anunțat că, luni, la ora 13,28, organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au informat telefonic prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara cu privire la acest caz, persoanele vizate prezentând simptomele unei posibile intoxicaţii cu o substanţă necunoscută. Dintre acestea, trei persoane au decedat.
Autoritățile au descoperit, într-un apartament din blocul în care s-a făcut deratizare, o cutie în care se aflau pastile de fosfură de aluminiu.  O substanță extrem de periculoasă, care era pusă între haine. Norocul locatarilor a fost că au plecat la serviciu și nu au fost expuși la substanță.
Fosfura de aluminiu este o substanță foarte periculoasă care se poate cumpăra doar pe baza unei autorizații. este folosită pentru a omorî rozătoarele mari și dăunătorii de cereale. Pastilele în contact cu aerul sau apa emană substanțe extrem de periculoase care pot duce chiar la decesul oamenilor.
Administratorul firmei care a făcut deratizarea a fost audiat luni timp de foarte multe ore, iar marți dimineață la 4.30 autoritățile au decis reținerea lui pentru 24 de ore. El este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și trafic cu substanțe toxice interzise.
Autoritățile au decis evacuarea tuturor locatarilor din bloc. Imobilul a fost sigilat, iar specialiștii în apărare chimică și biologică au prelevat probe.
Locatarii din blocul evacuat au fost mutați în căminele de la Liceul Silvic dar s-a implicat și mânăstirea care le-a pus la dispoziție un hotel și mânăstirea de la Șag. Doar șase persoane au ales să folosească aceste spații, ceilalți s-au cazat la rude sau prieteni, până când se va stabili că se pot întoarce în apartamente în siguranță.