Interesant este că existenţa unui sens în viaţă nu doar că imprimă culoare vieţii, dar o și prelungește. Aceasta este noutatea știinţifică pe care cercetătorii americani au atestat-o recent. Un scop înalt în viaţă poate reduce riscul bolilor de inimă și al accidentelor vasculare cerebrale, potrivit unui nou studiu condus de cercetătorii de la Mount Sinai St. Luke’s și Mount Sinai Roosevelt. Acesta a fost prezentat la o sesiune știinţifică referitoare la stilul de viaţă, găzduită în Baltimore de către American Heart Association.
Cum au ajuns cercetătorii la această concluzie? Echipa a analizat 10 studii relevante conţinând datele a mai mult de 137.000 de persoane. În final, au constatat că persoanele cu un sentiment redus în privinţa scopului în viaţă au fost mai predispuse la deces sau la experimentarea unor accidente cardiovasculare. Cercetătorii de la Mount Sinai au constatat că existenţa unui înalt simţ al scopului poate fi asociată cu o reducere de 23% a mortalităţii, indiferent de cauze, și de 19% a riscului atacului de cord, accidentului vascular cerebral sau nevoii de operatie de bypass. În concluzie, „dezvoltarea și îmbunătăţirea sensului în viaţă ar putea proteja sănătatea inimii și salva viaţa“, spune autorul studiului, cardiologul Randy Cohen.
Cercetătorii consideră descoperirea lor atât de importantă încât nu ezită să lanseze o întrebare celor care sunt preocupaţi de starea sănătăţii lor: fiecare dintre noi trebuie să ne întrebăm dacă avem un sentiment al scopului în propria viaţă. Dacă nu, trebuie să acţionăm spre realizarea acestui obiectiv cu rol în realizarea unei stări generale de bine.
Descoperirea de la Auschwitz
Importanţa sensului în viaţă nu este o idee nouă. Unul dintre cei care s-au preocupat serios de acest aspect a fost un evreu, Viktor Frankl. Experienţa trăită în lagărul de concentrare de la Auschwitz l-a determinat să scrie cartea sa de referinţă, Omul în căutarea sensului vieţii. Ea reprezintă o meditaţie privind șansele de supravieţuire ale deţinuţilor. Psihiatrul austriac a observat că lipsa de sens în viaţă echivala cu o condamnare anticipată la moarte. Cheia întregii gândiri a lui Frankl ar putea fi rezumată în această afirmaţie a sa: „Omului i se poate lua totul, mai puţin un lucru: ultima dintre libertăţile umane – aceea de a-şi alege propria atitudine într-un anumit set de împrejurări date, de a-şi alege propriul mod de a fi“.
Bucuria vieţii și a muncii
Observaţia lui Frankl este fundamentală pentru împlinirea unei vieţi cu sens, însă pe cât este de importantă, pe atât este de dificil de realizat. Obstacolele sunt multiple și ţin, în primul rând, de ritmul de viaţă al societăţii. Trăim într-o lume grăbită, una pentru care kitch-ul și superficialitatea au devenit forme de existenţă. În plus, criza economică și nevoile artificial create au impus lupta pentru supravieţuire ca principală normă de vieţuire. Și atunci, cum ar putea fi realizat sensul în mijlcolul unei lumi care explorează fericiri iluzorii?
Mulţi sunt preocupaţi de această problemă și încearcă să identifice cele mai bune maniere de inserare a sensului în lumea în care își derulează activitatea. Așa s-a născut cartea lui Alex Pattakos, Prizonierii gândurilor noastre. Continuând opera mentorului său vienez, autorul consideră că mulţi oameni au mijloace bune de trai, dar niciun sens pentru care să trăiască. În perspectiva sa, sensul nu se naște din obţinerea succesului, așa cum în mod eronat încearcă să transmită artizanii gândirii pozitive sau predicatorii motivaţionali. Sunt lucruri diferite. Pentru scriitorul american, ceea ce contează nu este succesul, nici rezultatul, nici sarcina îndeplinită, ci maniera în care aceasta este realizată. De aici vine pofta de muncă și, în final, pofta de viaţă.
Problema este că ne-am învăţat cu rutina și cu modele de gândire învăţate. Am devenit prizonieri ai propriei scheme de gândire și acţionăm în acord cu aceasta. Este nevoie de evadare, însă pentru reușita acesteia se impune asumarea responsabilităţii pentru filmul propriei vieţi și pentru găsirea sensului chiar și printre lucrurile care par amorţite de plictiseală. Cine înţelege necesitatea acestei schimbări de orizont are șansa nu doar a prelungirii existenţei, ci și a infuzării anilor care au rămas cu viaţă trăită intens.
