07.11.2024 - Ghenele tobogan din blocurile din Capitală trebuie desființate, până la finalul anului și înlocuite cu zone pentru colectare selectivă. Cel puțin asta spune strategia de salubrizare a Municipiul București, adoptată încă din 2015. Însă, până la final de 2024 mai sunt doar doi luni, iar ghenele în blocuri încă există. Nu e clar nici cine trebuie să se ocupe de ele, primăriile sau asociațiile de proprietari. Iar în lipsa unor sanțiuni punctuale, schimbările sunt privite cu scepticism.
„În momentul de față asta e noi, cămăruța în care nu e igientizată și se aruncă gunoiul pe aici și ajunge în niște tomberoane jos. Curge gunoiul în acest tomberon. Sistemul nou e mai civilizat, vom scăpa și de tomberoanele astea, nu mai ducem tomberoanele în stradă. Vom avea, când vor fi funcționale, noi recipienți unde noi locatarii trebuie să aducem gunoaiele”, a explicat un administrator de bloc, pentru Digi24.
Au trecut 10 ani de când Consiliul General al Municipiului București a adoptat strategia care elimină, însă ghenele tobogan sunt la locul lor, iar termenul limită se apropie, finalul lui 2024. În unele sectoare, primăriile au amplasat în exterior așa-numitele insule pentru colectarea selectivă, însă sunt nefuncționale.
Până nu le vor da drumul, genele din bloc nu pot fi închise, explică administratorii.
sursa: TVR