09.03.2017- 16 români au murit în ultimul an răpuşi de rujeolă, conform datelor oficiale de la Institutul naţional de sănătate publică. Cele mai multe decese s-au înregistrat în vestul ţării. Chiar și așa, mulţi părinți refuză în continuare să-şi vaccineze copiii.
În ultimii ani, din păcate nu s-au făcut aceste vaccinuri, foarte multă lume a refuzat vaccinul astfel încât la ora actuală, cel puțin în județul Timiș, numai 60% din persoane sunt imunizate.
Nici nu e de mirare spun specialiştii că s-a ajuns la epidemie.
Medicii de familie spun că trebuie să lupte cu prejudecăţile părinţilor.
Experţii europeni atrag atenţia că epidemia din ţara noastră s-ar putea extinde şi în alte state. Specialiştii români îi contrazic.
Şi în Ungaria a fost declarată epidemie la Mako, oraş aflat la graniţa cu România. 10 medici şi asistente dintr-un spital s-au îmbolnăvit de rujeolă. Alte trei persoane au fost depistate cu rujeolă la Szeged, un alt oraş de graniţă.