01.09.2017- Rata ajustată sezonier a şomajului în România, de 5,2%, s-a situat sub media Uniunii Europene, de 7,7%, în luna iulie 2017, cele mai mari rate fiind înregistrate în Grecia (21,7%) şi Spania (17,1%), iar cele mai mici în Cehia (2,9%) şi Germania (3,7%), potrivit unui raport al Eurostat publicat joi.
Rata şomajului, serie ajustată, în zona euro a fost de 9,1%, în iulie 2017, cel mai scăzut nivel din februarie 2009. În iulie, rata şomajului a fost de 10%.
În Uniunea Europeană, rata şomajului a fost de 7,7% în luna iulie, cea mai mică din decembrie 2008.
Peste 18,9 milioane de persoane erau şomere în luna iulie, în UE, 14,8 dintre acestea înregistrându-se în zona euro. Comparativ cu luna trecută, numărul persoanelor fără loc de muncă a crescut cu 93.000 în UE şi cu 73.000 în zona euro.
În iulie 2017, 3,79 milioane de tineri, cu vârste sub 25 de ani, erau şomeri în UE, dintre care 2,6 milioane în zona euro. În iulie 2017, rata şomajului în rândul tinerilor era de 16,9% în UE şi 19,1% în zona euro. Cele mai scăzute rate s-au remarcat în Germania (6,5%), iar cele mai mari au fost raportate în Grecia (44,4% în luna mai), Spania (38,6%) şi Italia (35,5%).