Evenimentul „Porţi Deschise la Palatul Cotroceni” continuă de astăzi

14.06.2025 - Administraţia Prezidenţială organizează, în continuare, evenimentul „Porţi Deschise la Palatul Cotroceni” într-un format permanent, valabil începând de astăzi, în urma aprobării preşedintelui Nicuşor Dan, conform unui comunicat de presă.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul evenimentului, în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul 10:00-18:00 (ora 17:00 – ultima intrare în cadrul Complexului „Palat Cotroceni”) următoarele zone din incinta Complexului „Palat Cotroceni” se pot vizita, în continuare, în regim de gratuitate: Platoul de Ceremonii, grădina Palatului Cotroceni – aflată pe latura nordică a complexului, Platoul Baroc, Biserica Palatului Cotroceni şi curţile interioare adiacente clădirilor Administraţiei Prezidenţiale şi Muzeului Naţional Cotroceni.
În zilele respective, accesul publicului vizitator se va realiza exclusiv prin poarta principală a Complexului „Palat Cotroceni” din bd. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, iar ieşirea se va putea face prin aceeaşi poartă sau prin poarta situată la intersecţia dintre bulevardul Geniului şi şoseaua Cotroceni.
Totodată, în cadrul evenimentului „Porţi Deschise la Palatul Cotroceni”, Administraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional Cotroceni anunţă publicului vizitator menţinerea conceptului de vizitare a Muzeului Naţional Cotroceni fără programare prealabilă, cu integrarea în circuitul de vizitare a saloanelor de reprezentare şi protocol ale Administraţiei Prezidenţiale.
Pentru zilele de sâmbătă şi duminică, accesul la Muzeul Cotroceni se face exclusiv pe la poarta din bd. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, în intervalul orar 10:00-18:00 (ora 16:30 – ultima intrare pe traseul interior de vizitare), format în care vizitatorii pot opta pentru traseul complet al muzeului (etajul I şi II) şi Administraţia Prezidenţială (spaţiile de reprezentare şi protocol din Corpul C9 – parter) – 70 lei. Elevii şi studenţii au reducere 75%, iar pensionarii 50%. În zilele de sâmbătă şi duminică, vizitarea se face fără ghid.
Pentru zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri, accesul la Muzeul Cotroceni se face exclusiv pe la poarta instituţiei muzeale din şoseaua Cotroceni, în intervalul orar 10:00-18:00 (ora 17:00 ultima intrare pe traseul interior de vizitare), format în care vizitatorii pot opta pentru următoarele trasee:
* Traseu Muzeul Naţional Cotroceni (etajul I şi II) cu ghid – 50 lei;

* Traseu Muzeul Naţional Cotroceni (etajul I şi II) fără ghid – 40 lei;

* Tur expoziţional (expoziţiile aflate pe simeza Muzeului Naţional Cotroceni) – 10 lei.

Elevii şi studenţii au reducere 75%, iar pensionarii 50%.
În zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri, vizitatorii pot opta pentru tur cu ghid sau tur fără ghid.
Tururile cu ghid în limba română se formează la următoarele ore: 10:30, 12:30, 13:30, 14:30, 16:30. Dacă se optează pentru tur fără ghidaj, accesul se face începând cu ora 10:00, la interval de 60 de minute. Tururile cu ghidaj în limbi străine se formează la orele 11:30 şi 15:30.
Instituţia muzeală recomandă procurarea biletelor online direct de pe pagina de internet a Muzeului Naţional Cotroceni (www.muzeulcotroceni.ro) pentru a evita aglomeraţia de la casele de bilete. Mai multe informaţii se pot obţine pe email, la adresa vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07 sau 0725.518.381.
Începând din 21 martie, Administraţia Prezidenţială a decis organizarea evenimentului „Porţi Deschise la Palatul Cotroceni” timp de trei zile, de vineri până duminică.
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a anunţat pe 21 mai că programul ‘Porţi deschise la Palatul Cotroceni’ este valabil până la începutul lunii iunie, menţionând că acest eveniment ar trebui să continue.

sursa: TVR