Facebook, Messenger și Instagram au picat pe 18 aprilie. A fost una dintre rarele situații când toate rețelele au picat simultan.

18.04.2019 - Facebook nu este nici pe departe la prima „avarie” de acest fel, iar utilizatorii deja s-au obișnuit cu astfel de situații. Conform downdetector.com, Facebook n-a picat doar în România, ci și în câteva țări vecine geografic.
Ultima dată când Facebook și Messenger au picat în România a fost în urmă cu o lună, pe 13 martie, mai exact. Avaria de azi confirmă încă o dată că rețeaua socială are probleme serioase în Europa și în România.
De regulă, pe teritoriul țării noastre, Facebook pică cel mai des în București, dar, de data aceasta, site-ul menționat, cu harta interactivă, arată că platforma a fost inactivă pe tot cuprinsul României și doar regional în Ungaria și în Republica Moldova.
Pe 18 aprilie, utilizatorii au constatat că n-au putut nici măcar să-și acceseze conturile de Facebook și n-au putut utiliza Messenger.