”În cadrul proiectului de act normativ supus aprobării se propune suplimentarea cu 500 milioane lei a plafonului total al garanţiilor care pot fi emise în anul 2016 în cadrul Programului Prima casă. Necesarul de plafon a fost estimat în funcţie de datele privind volumul solicitărilor aflate în diverse stadii de aprobare si pre-aprobare, care exced disponibilul rămas neutilizat din sumele alocate”, precizează Guvernul.
O altă modificare vizează posibilitatea de a se acorda promisiuni de garantare şi pentru achiziţia unei noi locuinţe, ţinând cont de faptul că beneficiarii care au achiziţionat sau construit o locuinţă prin program pot achiziţiona o nouă locuinţă, cu condiţia ca aceasta să fie cu o suprafaţă utilă sau o valoare mai mare în raport cu prima, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.
Fondurile au mai fost suplimentate o dată, în luna mai, cu 500 milioane de lei. De la lansarea Programului în anul 2009 până la finele lunii iunie 2016, au fost acordate 193.012 garanţii, în valoare totală de 16,44 miliarde lei, pentru finanţări în valoare de 32,88 miliarde lei. De la începutul anului 2016 până la finele lunii iulie au fost acordate 23.696 garanţii, în valoare totală de 2.187,3 milioane lei.
În cadrul Programului, rata creditelor neperformante este de 0,3%, în totalul garanţiilor acordate, până în prezent fiind executate 475 garantii cu o valoare de 40,5 milioane lei. Totodată, în luna octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, astfel încât toate părţile implicate să îşi poată face planuri pe un astfel de termen.