Frig în școlile din Focșani, județul Vrancea

19.11.2024 - În sălile de clasă ale celei mai mari școli gimnaziale din Focșani, unde învață aproape 1.200 de elevi, temperatura este la amiază între 17 și 19 grade. Ca să dezmorțească atmosfera, părinții au adus de acasă aeroterme și calorifere electrice.
Alina Dima, director școală gimnazială Ion Basgan Focșani: Folosim surse de căldură, suntem norocoși că e izolată școala, doar la prima oră e un pic mai frig. Recunosc că nu eram pregătiți cu astfel de obiecte și am făcut apel la părinți și s-au mobilizat cu ce au avut pe acasă. Din sondajul făcut părinților, 91% vor prezență fizică, am redus programul.
Conducerea școlii a cerut inspectoratului scurtarea orelor de curs la 40 de minute și a pauzelor la 5 minute. Alte 13 școli și licee au trecut pe program redus. Și cele 3 internate din Focșani au fost închise din cauză că nu au căldură. O altă soluție pentru instituțiile de învățământ ar fi fost cursurile online.
Eleonora Dărmănești, inspector școlar pentru management instituțional ISJ Vrancea: Nu există nicio solicitare scrisă din partea elevilor sau a conducerii școlilor privind trecerea în sistem online.
Nici părinții nu sunt de acord cu orele online, după experiența din pandemie. Spun că preferă să facă eforturi astfel încât copiii să meargă la școală.
De la începutul lunii noiembrie, societatea care furniza căldură și apă caldă a fost debranșată de furnizorul de gaze din cauza unei datorii de peste 200 de milioane de lei. Primăria, care este unul din principalii creditori ai societății, susține că a fost informată despre situație abia la sfârșitul lui octombrie și nu a mai avut timp să facă demersurile necesare pentru a rezolva situația. Astfel că a înființat o nouă societate cu același scop. Numai că aceasta trebuie să obțină licență de funcționare pentru a putea relua furnizarea căldurii și a apei calde.
Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani: Marți vom avea o ședință și se va emite licență provizorie pentru termoficare și energie electrică. Vom încheia contracte cu furnizorul de gaze și vom relua furnizarea căldurii.
La sistemul centralizat sunt racordate 8.400 de apartamente din Focșani și 21 de unități de învățământ, dar și alte instituții publice din oraș.

sursa: TVR