Gerul pune în pericol păsările sălbatice. Cum le putem hrăni

12.01.2026 - Și păsările sălbatice au nevoie de ajutor pentru a trece cu bine peste perioadele geroase. Hrana se găsește mai greu când e zăpadă ori viscol. Aşa că le putem face viața mai ușoară instalând hrănitori în pădurile din apropierea orașelor, în parcuri sau în proximitatea blocurilor. Să le dăm semințe, atenție, nu pâine! Stocul trebuie împrospătat permanent. O bufniță a fost salvata dintr-un apartament, unde a ajuns cel mai probabil ca să se încălzească.
În pădurea Ciric de lângă Iaşi au fost amenajate, de mai mulți ani, puncte de hrănire pentru păsări. O dată la două-trei zile, Sorana și Valentin, doi voluntari, merg să le alimenteze cu semințe. Nu lipsesc niciodată, oricât de aspră ar fi vremea.
Din feliile de măr ciugulesc și cintezele de vară și scatiul. Cu puțin noroc, la bidonul cu seminţe poate fi zărită și ciocănitoarea pestriță mare.
Iarna, multe specii își găsesc greu hrană, mai ales că în ultimii ani verile sunt secetoase, ceea ce înseamnă că semințele din fructe nu sunt suficient de hrănitoare pentru ca micile vietăți să poată rezista.
În Botoșani, o bufniță a ajuns în bucătăria unui apartament printr-o țeavă de ventilație. Pasărea, cel mai probabil, era în căutarea unui adăpost. După ce a fost prinsă cu grijă de jandarmi, a fost examinată pentru a se vedea dacă este rănită, după care a fost eliberată.

sursa: TVR Info