04.03.2017- Suntem din ce în ce mai dependenţi de medicamente, pentru că sănătatea noastră este din ce în ce mai șubredă din cauza unui stil de viaţă necorespunzător. Cu toate că suntem familiarizaţi cu ele, se întâmplă să comitem anumite greşeli când este vorba de administrarea lor sau, mai grav, ne automedicăm. Greşelile acestea nu numai că provoacă ineficacitatea medicamentelor, dar ne pot afecta sănătatea sau ne pot grăbi moartea.
Administraţia pentru Hrană și Medicamente (FDA) arată că erorile în ceea ce priveşte administrarea medicamentelor se soldează cu moartea a cel puţin unei persoane zilnic şi cu boli în cazul altor 1,3 milioane de persoane, potrivit abcnewsgo.com. Consiliul Naţional pentru Informarea și Educarea Pacienţilor (NCPIE) a creat „Talk About Your Medicines” Month, pentru a atrage atenţia asupra nevoii de a stimula şi a îmbunătăţi comunicarea informaţiilor legate de consumul de medicamente, pentru a evita complicaţii şi pentru a obţine rezultatele dorite.
Iată câteva greşeli frecvente:
Combinarea medicamentelor cu alimente greşite. Întotdeauna este bine să verificăm cu ce alimente sau băuturi ar putea interacţiona medicamentele pe care le luăm. Spre exemplu, sucul de grapefruit ar putea reduce sau mări absorbţia; în acelaşi fel, există anumite medicamente care nu trebuie luate cu alimente bogate în calciu, din acelaşi motiv. De asemenea, alcoolul este un factor de care trebuie ţinut cont, deoarece combinat cu analgezice sau sedative ar putea pune viaţa în pericol.
Dozarea. Este indicat să citim cu atenţie reţeta medicală şi, de asemenea, indicaţiile de pe ambalaj pentru a ne asigura că luăm doza corectă.
Nerespectarea orarului. Acest lucru poate duce fie la ineficacitatea tratamentului, fie la intoxicaţii.
Păstrarea în locuri neadecvate. Spre exemplu, baia este unul dintre locurile unde nu este recomandată păstrarea medicamentelor, deoarece aburul le poate altera; în acelaşi fel, şi lumina. Există alte tipuri de medicamente care trebuie păstrate în frigider, pentru că la temperatura camerei şi-ar putea pierde din eficienţă.
Neverificarea termenului de valabilitate. Decolorarea sau supracolorarea medicamentelor este un indiciu al alterării acestora, așadar nu trebuie ingerate. Însă nu trebuie nici aruncate în orice loc, deoarece pot fi dăunătoare mediului înconjurător. De aceea se recomandă să le punem într-o pungă de plastic şi apoi să le aruncăm la gunoi sau să le ducem la centrul de colectare a medicamentor expirate, dacă un astfel de centru există.
Acestea sunt doar câteva dintre greşelile pe care le comitem când este vorba de medicamente. Pentru a evita posibilele pericole, se recomandă respectarea strictă a prescrierii medicale.
sursa: semneletimpului.ro